Sistemele de creştere a iepurilor de casă

În funcţie de gradul de intensivizare a procesului de producţie, creșterea iepurilor a fost clasificată în trei sisteme: sistemul extensiv, sistemul semiintensiv şi intensiv-industrial.

Sistemul extensiv se practică în crescătoriile de tip familial, în ţarcuri sau voliere, cu acces în adăposturi simple, pentru o femelă cu puii ei sau pentru tineretul înţărcat.

Monta se face dirijat prin introducerea femelei în călduri în ţarcul masculului. Apar însă unele dezavantaje: pardoseala sau aşternutul se îmbibă cu urină şi dejecţii provocând pododermatite, concentraţia mare de amoniac favorizează bolile respiratorii, iar mediul din volieră creează condiţii pentru apariţia şi difuzarea coccidiozei.

Creşterea la sol (în harem), practicată tot în cadrul sistemului extensiv de creştere, se realizează în grajduri, magazii, şoproane etc. neîncălzite şi cu ventilaţie naturală. Metoda constă din formarea unor loturi de 8-10 femele şi un mascul, care se cresc împreună. Dacă adăpostul este mai mare, se compartimentează pentru mai multe loturi.

Acest sistem de creştere se mai practică în gospodăriile mici, pentru asigurarea necesarului de carne al familiei şi valorificarea disponibilului pe piaţă. Cheltuielile făcute în acest sistem sunt mai mici, dar şi eficienţa economică este redusă. Sistemul extensiv se practică în unităţi cu 5-40 femele, care au o dotare incompletă, cunoştinţe tehnologice reduse şi posibilităţi limitate de valorificare.

Sistemul semiintensiv de creştere a iepurilor de casă se practică în crescătorii cu un efectiv de 40-100 femele, în adăposturi amenajate, cu încălzire şi ventilaţie naturală. Creşterea iepurilor se face în cuşti din lemn, cărămidă şi plasă din sârmă, pe un nivel sau două. La amplasarea crescătoriilor semiintensive mari se va ţine seama de următoarele:

terenul să fie uscat, cu apa freatică la adâncime mare, să asigure evacuarea rapidă a apei din precipitaţii şi să fie apărat de vânturile dominante puternice. Locul trebuie să fie protejat de accesul câinilor, pisicilor, vulpilor şi şobolanilor;

asigurarea căilor de acces, pentru orice anotimp;

asigurarea unei surse permanente de apă potabilă, pentru adăpat şi pentru igienizarea utilajelor şi adăposturilor;

– asigurarea energiei pentru iluminat şi alte activităţi din fermă.

Sistemele intensive de creştere asigură realizarea unui flux tehnologic unitar, printr-o perfectă coordonare a cerinţelor fiziologice ale iepurilor cu materialul biologic pentru reproducţie, selecţia ştiinţifică pe baze genetice, alimentaţia raţională, adăposturi corespunzătoare, condiţii optime de microclimat, aplicarea măsurilor de profilaxie generală sanitar-veterinară etc, care constituie ansamblul condiţiilor de exprimare a potenţialului genetic al iepurilor, condiţii de care ne vom ocupa în continuare.

Fermele de tip industrial din ţările dezvoltate cresc mii şi chiar zeci de mii de femele în sistem intensiv.

Adăposturile pentru creşterea iepurilor de casă se pot realiza astfel:

> prin amenajarea unor construcţii existente (magazii, hale de creştere a păsărilor, grajduri etc), în sistemul semiintensiv de creştere a iepurilor,

> construcţii noi (hale compartimentate), cu sistem propriu de încălzire şi ventilaţie, care să asigure un microclimat optim, fără curenţi de aer şi gaze nocive, în sistemul industrial de creştere a iepurilor.

Indiferent de sistemul de creştere şi tipul de adăpost este necesar ca acestea să asigure factorii de microclimat.

Adăposturile (halele) pentru creşterea iepurilor de casă trebuie să fie amplasate în locuri care nu sunt expuse vânturilor dominante şi umezelii. Iepurele este un animal fricos, care nu suportă în apropiere alte animale (câini, pisici, şoareci etc.) şi nici zgomotele puternice. Stresul provocat de aceşti factori influenţează negativ producţia şi sănătatea iepurilor de casă.

Adăposturile de iepuri trebuie să asigure: izolare termică, ventilaţie, încălzire, răcoare în timpul verii şi iluminatul necesar.

Izolarea termică trebuie să permită: reducerea efectului nociv al variaţiilor de temperatură din exterior, menţinerea temperaturii constante de 15-18°C în maternitate şi 12-15°C în îngrăşătorie, pe timp de iarnă, păstrarea pe timp de vară a unei atmosfere răcoroase şi limitarea cheltuielilor cu încălzirea în lunile friguroase. Trebuie să ştim că 60% din pierderile de căldură au loc prin acoperiş, 15-25% prin pereţi şi 10-25% prin ventilaţie.

Izolarea acoperişului se face de obicei cu materiale ca: azbociment, tablă galvanizată, de aluminiu (acestea căptuşite cu vată minerală, de sticlă, materiale plastice alveolare etc.). Pereţii se pot face dubli, cu un strat de aer între ei şi materiale izolante, sau întăriţi printr-un perete cu materiale plastice. Eliminarea condensului se face prin protejarea pereţilor pe feţele interioare şi exterioare cu straturi de hârtie Kraft, foiţe de aluminiu etc. Ca materiale izolante pentru adăposturi amintim: polistiren expandat, polistiren extrudat, fire minerale, vată de sticlă, panouri de lemn, deşeuri celulozice presate (paie, talaş etc.), poliuretan, azbociment, beton celular etc.

Ventilaţia are rolul de a împrospăta aerul din adăpost, în scopul asigurării necesarului de oxigen pentru iepuri, eliminării gazelor nocive produse prin respiraţie şi din dejecţii, meţinerea temperaturii la nivelul dorit şi prevenirea condensului din adăpost.

Există mai multe tipuri de ventilaţie, şi anume:

Ventilaţia statică. Pentru realizarea ei în practică, se lasă locuri (onticii) de intrare a aerului în pereţii laterali, prevăzute cu închizători reglabile şi locuri de evacuare sub acoperiş sau prin coşuri verticale. La adăposturile cu deschiderea (lăţimea) mai mică de 5 m, orificiile se fac numai pe un perete, iar la cele cu lăţimea mai mare de 5 m orificiile de admisie se fac pe ambii pereţi.

În regiunile cu climat cald este bine să se facă pe pereţii laterali chiar panouri basculante, cu deschiderea în interior, confecţionate din polistiren expandat. Circulaţia aerului se face prin efectul de horn.

Ventilația dinamică se realizează cu ajutorul ventilatoarelor, în general elicoidale. Acest tip de ventilaţie se foloseşte în halele de iepuri cu sistem intensiv de creştere, în cuşti aşezate pe mai multe niveluri.

Ventilaţie prin depresiune. În acest sistem, depresiunea din adăpost se realizeaza cu ventilatoare extractoare (exhaustare). Acest sistem permite să asigure o viteză mai mică a aerului la nivelul animalelor, introducerea cu uşurinţă în hale a aerului încălzit pe timp de iarnă, un ajutor pentru ventilaţia statică, în cazul unei depresiuni prea mari şi un cost mai redus la montare. Extracţia prin acoperiş este mai bună, fiind mai economică şi permiţând şi o ventilaţie statică minimă în caz de defecţiuni sau întreruperi de curent electric. Cea mai mare parte a adăposturilor moderne pentru creşterea iepurilor de casă sunt echipate cu ventilaţie dinamică prin depresiune.

Ventilaţie prin suprapresiune. Acest sistem se utilizează atunci când dorim să introducem în adăpost un curent de aer cald. Aerul este insuflat în adăpost cu ajutorul ventilatoarelor şi iese sub acţiunea suprapresiunii, prin orifîcii calculate corespunzător (0,25-0,30 m pe secundă debit de ventilaţie). Acest sistem are nevoie de canale (tuburi de aer) în interiorul adăpostului, pentru a anihila curenţii puternici de lângă ventilatoare. Acest sistem permite filtrarea aerului introdus în adăpost, evitându-se astfel intrarea pe timp de vară a insectelor purtătoare de agenţi patogeni (în mod deosebit ţânţarul, pentru mixomatoză). I

Încălzirea adăposturilor pentru iepuri este necesară în maternitate şi în special la nivelul cuiburilor pentru pui, până la înţărcare, şi în compartimentele de creştere a tineretului.  Sursele de energie ce pot fi folosite sunt: cărbunii; motorina, combustibilul de calorifer, gazele naturale, electricitatea şi lemnele. Alegerea agentului termic se face în funcţie de sistemul de creştere şi posibilităţile materiale ale fermei.

%d blogeri au apreciat asta: