Echipamente pentru creşterea iepurilor

Utilaje pentru creşterea iepurilor

Cuştile pe aşternut, amplasate în adăposturi amenajate, sunt folosite de micii crescători din mediul rural şi din zonele preorăşeneşti, care produc pentru consumul familiei şi un surplus pentru vânzare, care reprezintă profitul net al gospodăriei.

1. Cuştile tradiţionale au fost primele tipuri de cuşti. Atât elementele de susţinere, cât şi adăpătorile şi hrănitorile sunt din beton. Cuştile au 60-70 cm adâncime, 60-120 cm lungime şi 50-60 cm înălţime. Datorită greutăţilor în curăţire, spălare şi dezinfecţie a acestora şi faptului că animalele vin în contact permanent şi direct cu aşternutul, nu sunt recomandate.|S-au adus îmbunătăţiri prin introducerea hrănitorilor şi adăpătorilor din tablă, precum şi pardoseală falsă din plasă de sârmă. Cu toate acestea, cuşca tradiţională este din ce în ce mai puţin folosită.

2. Cuştile din plasă metalică (sârmă) au ochiuri de 25/13 mm sau 76/13 mm şi diametru de 1,8-2,5 mm. Avantaje: plasa de sârmă se curăţă, se spală şi se dezinfectează uşor, iar animalele nu mai vin în contact cu dejecţiile. In general, la rasele grele apar pododermatitele (afecţiuni ale picioarelor).

3. Cuştile pentru reproducţie sunt concepute pentru o iepuroaică cu puii ei până la înţărcare, pentru un mascul adult sau pentru femelele de înlocuire. Aceste cuşti trebuie să asigure spaţii pentru iepuroaică, pui şi pentru montă. În cazul sistemului de creştere cu coridor-colier, lăţimea coridorului trebuie să fie de 25 cm.

4. Cuşti pentru îngrăşarea iepurilor. Iepurii la îngrăşat se împart în grupe de 6-10 capete, uniformi ca dezvoltare corporală, cu o densitate de 16-20 animale pe m2 de cuşcă. Această densitate este valabilă pentru iepurii de carne care se taie la 15-20 săptămâni.

Aşezarea cuştilor în hale

Modul de aşezare a cuştilor în adăpost influenţează favorabil asupra confortului iepurilor, uşurează evacuarea dejecţiilor şi supravegherea activităţii de reproducţie, hrânire, adăpare, precum şi a situaţiei sanitar-veterinare a animalelor.

Sunt cunoscute trei tipuri de aşezare a cuştilor în hale, şi anume: pe un singur nivel (flat-deck), pe două niveluri (de tip californian) şi pe 2, 3 şi 4 etaje în sistem baterie.

Aşezarea cuştilor pe un singur nivel. Pot fi suspendate pe bare, pe picioare metalice sau pe pereţii foselor. Dejecţiile cad prin grătarul inferior al cuştii, pe pardoseală sau în fose cu adâncimea de 20-120 cm şi sunt evacuate la 2-3 zile pentru fosele mici şi la 2 ani pentru fosele cu adâncime mai mare de 1 m. Avantajele aşezării pe un singur nivel (tip flat-deck) sunt: confortul pentru animale şi îngrijitor, uşurinţa supravegherii şi manipulării iepurilor şi nu cere o ventilaţie prea puternică. Are şi un dezavantaj – densitatea mică pe m2 necesită cheltuieli suplimentare pentru investiţii. Dar, în final, acest dezavantaj este compensat prin rezultatele superioare de producţie.

Aşezarea pe două niveluri (de tip californian). în acest sistem cuştile sunt aşezate pe două niveluri, dar nu suprapuse. Dejecţiile cad pe fosă (în funcţie de tipul de adăpost). La acestsistem, creste numarul de iepuri pe metrul patrat, dar sunt mai greoaie accesul și supravegerea custilor din etajul superior. De asemenea, cresc cheltuielile cu sistemul de susţinere a cuştilor.

Aşezarea cuştilor în baterii pe 2, 3 şi 4 niveluri. În acest sistem cuştile sunt aşezate unele sub altele, fapt ce permite realizarea unei densităţi maxime de iepuri pe metrul pătrat. Sunt cunoscute două tipuri de baterii: cu plan înclinat sub grătarul cuştii, construit din tablă sau din azbociment, şi baterii cu benzi transportoare sau racloare. Dejecţiile sunt evacuate în afara adăpostului cu ajutorul racloarelor cu apă sau manual. Acest tip de baterie permite o densitate mare de animale pe m2 , o producţie ridicată pe îngrijitor şi cheltuieli reduse pe tona de produs.

Baterii cu benzi sau racloare. Dejecţiile cad prin grătarul cuştii pe banda transportoare sau pe un plan orizontal prevăzut cu racleţi, iar evacuarea acestora se face ori de câte ori este nevoie. Şi la acest tip de baterie se poate realiza o densitate maximă de animale pe m , un cost redus al investiţiei şi o productivitate ridicată. Dezavantajele constau în uzura mai rapidă a materialelor şi repartizarea neuniformă a luminii la, nivelul reproducătorilor.

%d blogeri au apreciat asta: