Iepurele de câmp

„Iepuri” este o denumire generică dată unor animale din familia Leporide.

În întreaga lume se cunosc cca 45 de specii larg răspândite, care se disting în 3 categorii principale de iepuri astfel:

  • iepuri propriu-zişi (15 specii printre care iepurele comun sau iepurele de câmp, iepurele alb, iepurele de Manciuria şi iepurele tolai);
  • iepuri de vizuină (15 specii);
  • iepuri cu blana aspră (15 specii).

IEPURELE DE CÂMP

Iepurele de câmp este răspândit în toată Europa până în Asia. La noi există două subspecii:

  • Subspecia Lepus europaeus (subspecia iepurelui comun), răspândită în întreaga Europă,
  • Subspecia Lepus europaeus transsilvanicus, ceea ce înseamnă că iepurele de câmp de la noi este o subspecie de sine stătătoare, adoptată de ştiinţă datorită particularităţilor anatomo-morfologice care justifică definirea subspeciei.

În general este singuratic, numai în perioada de reproducere formează perechi. Iepurele de câmp preferă locuri deschise, trăind în câmpii, tufişuri, rarişti. Este răspândit de la şes până în zona alpină, însă efectivele cele mai mari se găsesc în zona de câmpie. De asemenea, se poate spune că preferă solurile uscate şi fertile, îndeosebi cele în care culturile agricole variate alternează cu trupurile mici de pădure. Iepurele este o specie fidelă locului de trai, care nu se îndepărtează mai mult de 5-6 km de locul în care s-a născut.

Este mamifer de talie mică, cu lungimea de 55-70 cm şi greutate medie de 3,8 – 4,0 kg (maxim 6,5 kg). Blana iepurelui de câmp prezintă o variaţie destul de mare sub raportul culorii. Astfel, se pot vedea iepuri cenuşii- deschişi, roşcaţi sau cenuşiu- închis spre negru. Firele de păr sunt cenuşii la bază, albe- gălbui la mijloc şi negre la vârf. Năpârlirea are loc primavara.

Aproximativ 64% din iepurii de câmp mor înainte de a împlini vârsta de un an. Sunt vânaţi într-un număr limitat pentru carnea şi blana lor.

Iepurele este un adevărat maiestru la inducerea în eroare a urmăritorilor. Instinctul precauţiei îl face ca înainte de a se opri pentru popas să-şi mascheze direcţia drumului, „încălcându-şi urmele” (ba merge înainte, ba o ia pe aceeaşi urmă înapoi). De urmărire iepurele scapă făcând cercuri mari şi oprindu-se din când în când ca să-l mai vadă pe cel ce-l urmăreşte.

Iepurele de câmp are o mulţime de duşmani : vulpea, buha, uliul găinilor, lupul, ş.a.

Longevitatea este de 7 – 8 ani (dar adulţii ţinuţi în captivitate pot atinge şi 9-10 ani). Predominante în efectivele lor sunt clasele de vârstă tinere, deoarece foarte puţine exemplare ajung la vârste mai înaintate.

Femela naşte de obicei de 3-4 ori pe an, câte 3-7 pui. Aceştia la naştere au deja păr crescut, dinţi iar pleoapele ochilor nu sunt lipite. După 6-7 zile de alăptare, puii pot părăsi deja culcuşul şi-şi caută singuri hrana.

Cu toate aceste avantaje naturale, în ultimile decenii numărul de iepuri de câmp din România a scăzut mult. Mortalitatea ridicată a tineretului se datorează în principal numeroşilor săi duşmani din lanţul trofic , dar şi altor factori, cum ar fi: aplicarea în mod nechibzuit a pesticidelor în agricultură, braconajul, intemperiile care afectează prima generaţie primavara, precum şi bolile specifice (coccidioza , mixomatoza, ş.a.).

În zona de câmpie, puii de iepuri sunt nimiciţi, mai ales, în timpul secerişului (de către combine). Adesea copiii sau cei vârstnici, găsind pui de iepure, îi aduc acasa crezând că îi salvează, însă, în condiţiile casnice, puii sălbatici pier.

%d blogeri au apreciat asta: